iPhone 5S, smartphone-ul cu cea mai slabă baterie. Care este telefonul cu cea mai mare autonomie

0


Telefoanele inteligente sunt cunoscute pentru problemele cu autonomia bateriei, iar revista britanică Which? a testat cele mai noi modele de pe piață pentru a afla care are cea mai puternică vbaterie.
Samsung Galaxy S4 este smartphone-ul care are bateria cu cea mai mare autonomie în regim de convorbire şi în regim de navigare pe internet. De altfel, iPhone 5S, unul din cele mai rapide smartphone-uri ale momentului, are una din cele mai slabe baterii, potrivit editorilor publicaţiei.

Cei de la Which? au comparat opt modele de smartphone-uri de ultimă generaţie, de la Samsung, Apple, Nokia, HTC şi BlackBerry, testând autonomia bateriilor în regim de convorbire și în regim de browsing web.

La prima categorie, Galaxy S4 a câştigat cu o autonomie medie de 17,5 ore. Prin comparaţie, autonomia iPhone 5S (locul 4) a fost, în regim de convorbire, de 10,85 ore.

La categoria browsing web, Galaxy S4 s-a clasat tot pe prima poziţie, cu o autonomie de 6,75 ore. Aici, autonomia bateriei de pe iPhone 5S (locul 7) a fost de 4,96 ore.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.