Ion Iliescu a murit. Fostul președinte al României avea 95 de ani

1

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit în această după-amiază, la vârsta de 95 de ani. Decesul a survenit la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, unitate medicală aflată în administrarea SRI, unde era internat de mai mult timp.

Potrivit medicilor, starea lui Ion Iliescu se deteriorase progresiv în ultimele zile, instalându-se disfuncții multiple de organe și o afectare respiratorie severă, cu rezervă ventilatorie redusă. În ultimele ore, fostul șef al statului a fost ținut în viață cu ajutorul terapiei intensive maximale, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare.

Ion Iliescu fusese internat pe 11 iunie 2025, în urma unor probleme respiratorii. Pe 15 iunie, medicii au anunțat că starea sa era stabilă, însă fusese diagnosticat cu cancer pulmonar și supus unei proceduri endobronșice sub anestezie generală. Evoluția sa medicală a fost oscilantă: pe 18 iunie starea s-a agravat din nou, fiind necesară o a doua intervenție pentru menținerea permeabilității căilor aeriene, iar pe 19 iunie fusese raportată o ușoară ameliorare.

Născut în 1930, Ion Iliescu a fost președintele României în perioadele 1990–1996 și 2000–2004. Figura sa politică a rămas una dintre cele mai controversate din istoria recentă a României, fiind acuzat că a orchestrat Revoluția din 1989 și implicat în organizarea mineriadelor din anii ’90. Moartea lui Ion Iliescu marchează sfârșitul unei epoci politice care a influențat decisiv România postcomunistă.

1 comentariu

  1. A beneficiat,nemeritat de asistență medicală(spitalul SRI), operație la inimă în Franța dar ce în România i-ar fi mirosit, să fi văzut în ce hal a adus țara;un impostor din cauza căruia au murit mii de oameni, impostor și urmărit penal auzi, funeralii de stat unui ateu declarat!

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.