Iohannis: Coagularea dreptei este obligatorie

0

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat miercuri la Timişoara că după alegerile europarlamentare „se va încerca unificarea dreptei” şi că îi este greu să evalueze „locul şi rolul politicianului Traian Băsescu în ecuaţia de după 2015”.

„Noi, PNL, am făcut şi desfăcut alianţe pentru a ne ţine de cuvânt faţă de alegători. E o chestiune simplă. Acum, sigur, se va discuta după europarlamentare ceea ce se discută de multă vreme în spațiul public: unificarea dreptei. Nu am o rețetă şi nu pot să dau o soluţie în două fraze, dar pot să spun că acum, în campanie, nu au loc discuţii pe această temă cu celelalte partide de centru-dreapta”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.

„Convingerea mea este că imediat după europarlamentare nu numai că este oportun să discutăm aceste chestiuni, este obligatoriu, pentru a vedea în ce ecuaţie putem să coagulăm dreapta în vederea câştigării prezidenţialelor”, a subliniat Klaus Ioahnnis.

„Evident, e din ce în ce mai clar că vom avea un candidat de stânga şi atunci dacă vom avea cinci-şase candidaţi de dreapta, şansele dreptei sunt reduse în această ecuaţie”, a argumentat el.

Cât despre rolul lui Traian Băsescu, liberalul este rezervat. „Mi-e greu să evaluez locul şi rolul politicianului Traian Băsescu în ecuaţia de după anul 2015. Vom vedea cum se poziţionează partidele, dacă găsesc căi de comunicare. Aceste lucruri le vom şti mai bine mai spre sfârşitul anului. Acum nu aş da un pronostic”.

Sursa: digi

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.