Investitie de 3,5 milioane de euro la Spitalul Judetean de Urgenta

0

Oficialii Consiliului Judetean si Agentiei de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord Est au semnat miercuri acordul de finantare pentru proiectul de modernizare a ambulatoriului de specialitate de la SJU Bacau. Valoarea proiectului depaseste 3,5 milioane de euro, contributia CJ in proiect fiind de 311.000 euro.

Cu acest prilej, Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, a declarat ca institutia isi reconfirma vocatia de investitor in domeniul medical, in contextul in care Maternitatea sufera ample modernizari, iar SJU are in plan reabilitarea si modernizarea sectiei cobaltoterapie. Benea a estimat ca lucrarile de refacere a ambulatoriului vor demara in primavara anului viitor. Daca licitatia nu va fi contestata.

“Speram ca in 2014 aceasta investitie sa fie inaugurata si data-n folosinta”, a afirmat seful CJ, care a laudat activitatea derulata de ADR Nord Est, apreciind-o drept cea mai harnica agentie de dezvoltare din tara.

Constantin Apostol, seful ADR Nord-Est, a declarat ca pe regiunea Moldovei planul de contractare pe proiecte POR a depasit 100 la suta, ADR apeland la o supracontractare de 120 la suta. Cu alte cuvinte, a lasat de inteles Apostol, solicitarile de finantari pe proiecte eligibile au depasit – cu mult – necesarul existent. Seful ADR Nord-Est a lansat, ulterior, mai multe invective in directia jurnalistilor locali, jignindu-i cu apelativul “gugumani” si acuzandu-i de neprofesionalism, precum si de faptul ca vad doar partea negativa a lucrurilor fara sa aiba in vedere realizarile administrative finantate cu banii europenilor.

Apostol a aratat, de asemenea, ca gradul de decontare pe POR, in Moldova, este de 38 la suta, iar decontarile totale efectuate in regiunea Nord-Est depasesc procentul de 21 la suta. “Sa nu uitam ca POR s-a lansat in 2009, la 2 ani de la intrarea in UE. Exista deci un decalaj de timp”, a spus el.

200.000 de pacienti/an

Managerul SJU Bacau, Dan Stoica, a dezvaluit ca serviciile spitalului sunt apelate de aproximativ 200.000 de pacienti pe an. Stoica a afirmat ca nominalizarea SJU Bacau drept spital de importanta regionala nu este intamplatoare, intrucat unitatea deserveste bolnavi din judetele limitrofe.

“Acest proiect de modernizare va duce la reabilitarea policlinicii de langa intersectia Tic-Tac, a infrastructurii, iar cele doua curti interioare vor fi unite si acoperite. Vom avea un sistem de management al pacientilor complet nou, prin computer”, a spus Stoica. Seful SJU a precizat ca in relatia contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, spitalul are deja depasiri de peste 6 milioane lei (RON).

“SJU are depasiri in contractul cu CJAS de 60 de miliarde lei. CJAS ar trebui sa munceasca si sa aduca acesti bani pentru Bacau”, a opinat el, acuzand Casa ca livreaza presei locale informatii false. Dan Stoica a mai spus ca in fiecare luna, SJU trateaza 1000 de pacienti in plus, peste cifrele de spitalizare convenite in contractul cu CJAS Bacau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.