Potrivit ziarului Adevarul, o invatatoare din Bacau care ar fi provocat un accident feroviar a fost condamnata la inchisoare cu suspendare. Expertii ferovari au ajuns la concluzia ca femeia ar fi putut provoca o serie de accidente in lant.
Pe 21 octombrie, femeia a fost condamnata la 1 an si 6 luni de inchisoare, cu amanarea aplicarii pedepsei, pentru distrugere. De asemenea ea va achita aproximativ 14.000 lei catre CFR, drept daune materiale pentru reparatii.
Potrivit Adevarul.ro, pe 24 .09.2020, in jurul orei 07:42, femeia conducea un VW Touran , iar la patrunderea pe trecerea de caleaferata, nu s-a asigurat si a fost spulberata de tren. Aceasta a fost grav ranita. De asemenea, lisa metalică de la nivelul cu calea ferată din partea dreaptă a fost dărâmată și trei trenuri (1750, 380-1 şi 5411) au avut întârzieri serioase din cauza accidentului.
Judecatorii au stabilit ca femeia a dat dovada de iresponsabilitate, intrucat desi semnalele acustice si luminoase erau in functiune, aceasta se uita pe telefonul mobil si a trecut calea ferata.
„Instanța apreciază că individualizarea pedepsei sub forma amânării aplicării pedepsei este suficientă pentru a asigura prevenirea săvârșirii de infracțiuni în contextul în care fapta a fost un incident izolat în viața inculpatei, care este o persoană cu studii superioare, cu loc de muncă în învățământul preuniversitar, integrată în societate. Scopul educativ al pedepsei va fi atins și prin interdicția impusă inculpatei de a conduce o perioadă autoturisme pe drumurile publice”, a stabilit Judecătoria Bacău.