Interviu cu deputatul de Bacău, Lucian Bogdănel: „La Cotroceni avem nevoie de un om care unește. Crin Antonescu este cel mai potrivit!”

Într-un an electoral marcat de tensiuni sociale, discursuri radicale și provocări fără precedent pentru democrația românească, deputatul de Bacău, Lucian Bogdănel, vorbește deschis despre cauzele adâncirii faliilor din societate și despre rolul crucial al viitorului președinte în reconstrucția încrederii între stat și cetățeni.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Bacau.net, parlamentarul social-democrat analizează contextul geopolitic, impactul crizelor recente asupra populației, dar și modul în care clasa politică a gestionat – sau, dimpotrivă, a ignorat – anxietățile oamenilor. De asemenea, Lucian Bogdănel explică de ce consideră că Crin Antonescu este singurul candidat capabil să aducă echilibru și să reconcilieze România cu propriile instituții, într-un moment-cheie al istoriei recente.

„Lozincile populiste, oricât de zgomotoase ar fi și vedem că sunt, în final sună tot a gol. Și nu poți guverna, nu poți da pensii și salarii, cu lozinci golite de conținut.„, spune deputatul social-democrat Lucian Bogdănel

1. Domnule deputat, cum credeți că s-a ajuns, în ultimii ani, la o astfel de fractură profundă în politica românească, dar și în societate, unde discursul radical pare să câștige tot mai mult teren?

Ați amintit de „ultimii ani” și, privind retrospectiv, este oarecum clar că, după pandemie (2020, 2021) și izbucnirea conflictului militar de agresiune în Ucraina (2022, până azi), avem de-a face cu o acumulare progresivă a frustrărilor și resentimentelor sociale, care s-au acutizat pe fondul de împrejurări și evenimente menționat. Multe măsuri controversate în pandemie, ba chiar cu totul aberante, dar și multe măsuri neexplicate publicului odată cu începerea războiului și criza umanitară din statul vecin. Un vid de comunicare care ne-a costat foarte mult.

A cântărit, aș spune decisiv, faptul că la Cotroceni am avut un președinte absent, izolat în turnul de fildeș al propriilor preocupări turistice costisitoare, complet rupt de problemele și grijile omului de rând, dar la fel de mult a contact și faptul că în 2022 premierul de atunci, dl. Nicolae Ciucă, mai spartan la capitolul comunicare publică, nu a explicat societății românești – transparent și argumentat – în ce constă sprijinul oferit Ucrainei de România, de ce e necesară oferirea acestui sprijin etc.

Tăcerea asurzitoare a șefului statului și falimentul comunicării premierului Ciucă au conturat și consolidat în societate impresia că statul român se îngrijește cu prioritate de cetățenii ucraineni, că problemele acestora primează, iar românii și familiile lor – greu-încercate și după pandemie – au devenit cetățeni de rangul 2 în propria lor țară.

Această absență și lipsă de comunicare a celor mai importanți oameni din stat la acel moment, coroborată cu acumularea de frustrări și nemulțumiri de care am vorbit, a făcut ca în spațiul public să apară tot mai multe teorii alternative, teorii ale conspirației, scenarii care de care mai nereale și mai alarmiste, iar publicul larg a îmbrățișat aceste povești, în lipsa unor dezmințiri sau clarificări credibile. Iar fractura de care ați pomenit s-a tot adâncit, a devenit o falie care a fost speculată, în 2024, un an cu mai multe rânduri de alegeri, de actori maligni care au avut un interes destul de evident în compromiterea României. Furia mocnită a românilor a fost instrumentată și canalizată de algoritmi, mii de conturi ieșite din hibernare pe TikTok și Facebook, toate în slujba unei campanii despre care nu cred că se mai iluzionează nimeni că a costat „zero lei”.

Dar cetățenii nu sunt de blamat, sub nicio formă! Vedem, în schimb, cât de important este ca liderii să-i asculte cu adevărat pe oameni, să le pese de problemele lor, să caute să fie prezenți în mod cât mai autentic în viața societății și să confrunte anxietățile celor mulți, oferind soluții, oferind speranță și sens. Or, așa cum am exemplificat mai sus, noi am avut un vid comunicațional la etajul superior al statului, un teren fertil în care au rodit scenarii și dezinformări dintre cele mai toxice și, în cele din urmă, radicalizarea de care ați pomenit dvs, transformată într-un curent de blam la adresa clasei politice „mainstream”.

2. România și-a triplat PIB-ul în ultimele două decenii, iar în ultimii doi – trei ani s-au construit mai mulți kilometri de drumuri rapide decât în ultimii 30. Cu toate acestea, o parte semnificativă a populației pare tot nemulțumită. Ce credeți că le-a lipsit românilor, dincolo de cifrele economice?

Ultimele două decenii se suprapun peste cei 18 ani de când România e membru deplin al Uniunii Europene și văd o legătură incontestabilă între triplarea PIB-ului și statutul de țară membră a UE. Sunt peste 100 de miliarde euro pe care România le-a absorbit între 2007 și 2025, iar această sumă nu e de ici, de colo. Ea s-a multiplicat substanțial în mai toate sectoarele economiei. Poate conștientizăm că nu am fi avut centura Bacăului, nu am fi avut aeroport modernizat, nu am fi avut spitalele din județ modernizate și dotate fără acești bani europeni. Nu am fi avut Autostrada Moldovei, A7, în sfârșit nu am fi avut multe alte investiții fără de care viața noastră ar fi arătat altfel acum.

Un alt aspect fundamental e stabilitatea la guvernare: de la Revoluție încoace am avut, de exemplu, peste 30 de miniștri ai Transporturilor. În ultimii 3 – 4 ani, am avut același ministru al Transporturilor, într-un guvern care a prioritizat investițiile publice majore și nu s-a abătut de la acest drum. Stabilitatea și continuitatea sunt esențiale dacă vrei ca în urma ta să rămână și să se vadă ceva. Cu bune, cu mai puțin bune, eu apreciez că acest guvern PSD – PNL – UDMR – Minorități a livrat și livrează. Iar asta e vizibil.

Dar bunăstarea nu e suficientă.

Politicul decontează o dată la 4 sau 5 ani, dar în stat există funcționari și eșaloane care aproape că s-au înveșnicit în funcții și poziții de putere. Furia oamenilor e alimentată și de interacțiunea cu acest stat profund, mai degrabă ostil, potrivnic omului de rând. Este un stat în care îți poți rezolva problemele doar dacă o iei pe „scurtături” și cunoști pe cineva care să te îndrume cum să o iei pe scurtăturile potrivite; un om obișnuit, care nu cunoaște pe nimeni care să-i indice cum stă treaba cu scurtăturile e un om pierdut, nu există pur și simplu pentru acești funcționari. Că vorbim de primării și consilii județene, de spitale, de taxe și impozite, de agenții centrale și ministere etc. peste tot domnește această „școală de gândire” și cred că mulți dintre compatrioți, dintre băcăuani în ultimă instanță, au nemulțumiri majore în urma interacțiunii cu instituțiile publice.

Tocmai asta mi se pare crucial – să avem un președinte capabil să reconcilieze societatea cu statul, să pună instituțiile în slujba cetățeanului, mai exact a cetățeanului care nu cunoaște pe nimeni, pe care nu-l ascultă nimeni. Iar eu cred că domnul Crin Antonescu este, de departe, cel mai potrivit pentru acest rol. România are nevoie de un președinte care să umple de conținut vidul căscat între stat și cetățeni; un președinte care să vindece rănile și cicatricile lăsate în urmă de momentul 24 noiembrie; un președinte capabil să reconstruiască încrederea în instituții și prestigiul demnității prezidențiale. Pe scurt, avem nevoie de Crin Antonescu la Cotroceni!

3. Vedem o tendință a românilor de a se îndrepta spre candidați considerați „mesianici”, care promit schimbări radicale și rapide. Cum interpretați acest fenomen și cât de periculos poate deveni pentru democrația românească?

Mirajul unei schimbări radicale și rapide poate fi atrăgător pentru unii, dar de la vorbă la faptă e cale lungă și laborioasă. Eu cred că o evoluție, un progres – chiar și cu pași mai mici, dar siguri – este oricând de preferat unei „revoluții” al cărei deznodământ nu avem de unde să-l știm. Pentru că lozincile populiste, oricât de zgomotoase ar fi și vedem că sunt, inclusiv în Parlament, în final sună tot a gol. Și nu poți guverna, nu poți da pensii și salarii, cu lozinci golite de conținut.

Vă reamintesc că „mesianicul” Georgescu avea alergie la partide, adică la democrație, pentru că pluralismul politic este unul din fundamentele ordinii democratice. Voia să lichideze partidele. Urmașii „suveraniști” ai lui Georgescu împărtășesc aceeași alergie la pluralism politic. În sinea lor le-ar surâde un stat al conducătorului iubit și al partidului său unic. Eu cred că România nu mai poate reveni înapoi, la vremurile de tristă amintire din anii 80; trebuie să avem cu toții încredere că drumul României este doar spre înainte!

Atât „suveraniștii”, cât și progresiștii lui Nicușor Dan au declarat că vor demolarea cu orice preț a guvernării, înlăturarea actualei majorități parlamentare, iar asta înseamnă aruncarea țării în criză profundă. Nu cred că România își permite riscul să plonjeze într-o asemenea aventură politică, doar pentru obiectivele politice mărunte ale unora sau altora, sacrificând pentru asta țara și cetățenii.

Nu în ultimul rând, vorbim și despre ceea ce ar trebui să fie un bagaj minimal de cultură politică. Demagogi sau mesianici au fost și vor mai fi. Dacă privim la istorie, vom realiza că au adus doar haos și dezastru, că au fost veritabile calamități pentru popoarele lor și chiar pentru omenire. Dincolo de algoritmi, de engagement-ul postărilor sau filmulețelor, de viralizarea unor mesaje, cred că electoratul român s-a maturizat și a tras învățămintele de rigoare. Sunt mulți cetățeni care poate l-au votat inerțial pe Georgescu, captivați de TikTok, iar în turul 2 se pregăteau să voteze împotriva sa, după ce i-au descoperit găunoșenia și falsitatea. Este o realitate care arată că electoratul are un anumit instinct al său.

4. Care credeți că este soluția pentru a reconstrui încrederea în instituții, în stat și în clasa politică tradițională, astfel încât România să nu alunece pe un drum populist și radicalizat?

În primul rând, avem nevoie – în cea mai importantă funcție din stat, cea de președinte – de un om care unește, nu dezbină. O democrație reprezentativă funcționează atâta timp cât există încredere între alegători și cei aleși. Când încrederea dispare, apare criza.

În ultimii 20 de ani, președinții de „dreapta” care s-au perindat pe la Cotroceni au folosit respectiva poziție politică mai degrabă pentru a-și vâna și elimina adversarii politici. Ăsta nu poate fi un obiectiv de țară. Mai mult, aceiași locatari de la Cotroceni au semănat discordie și învrăjbire, urmărind să conducă prin dezbinare.

Ne trebuie, urgent, un alt model de președinte. Nu șefi de galerie, nu suveraniști la fără frecvență, nu trotinetiști de-ai lui Nicușor, care nu ar face altceva decât să continue în linia ultimilor 20 de ani.

Avem nevoie de un președinte care ascultă, care îi ascultă pe oamenii de rând, care este autentic și care e convins că busola României trebuie să indice Vestul, nu Estul. Fără NATO și UE, am mai spus-o, România ar fi o corabie la mila valurilor și a întâmplării. Ei bine, Crin Antonescu este cel care întruchipează cel mai nimerit și mai izbutit calitățile pe care le-am enumerat anterior.

5. În acest context tensionat, în care alegerile prezidențiale devin cruciale pentru direcția viitoare a țării, cine este, în opinia dumneavoastră, candidatul care poate uni poporul român și care are capacitatea reală de a duce România mai departe, pe un drum al echilibrului și al reconstrucției naționale?

Acesta nu poate fi decât unul singur: Crin Antonescu. Proiectul său prezidențial este generos în asumarea responsabilităților într-o perioadă complicată pentru întreaga societate. Iar coloana vertebrală a acestui plan, Crin e singurul dintre candidați care are un plan pentru România, este reconcilierea statului cu societatea, a instituțiilor cu cetățenii. O reconstrucție națională temeinică și viguroasă nu poate fi imaginată fără această reconciliere. Iar dl. Crin Antonescu este singurul în măsură să o înfăptuiască!

MATERIAL PUBLICITAR POLITIC
CMF: 31250003