Interviu cu CEO-ul DAN AIR. Matt Ian DAVID : „DAN AIR a venit la Bacău pentru a rămâne și pentru a fi un partener economic important pentru județul Bacău”

3

Într-un interviu realizat cu Matt Ian David – CEO-ul companiei DAN AIR – companie care operează de aproximativ trei luni pe Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău, acesta ne-a prezentat un scurt bilanț al companiei și planurile de viitor.

Așa cum au precizat de fiecare dată, reprezentanții companiei reconfirmă faptul că DAN AIR se angajează să devină un partener economic de încredere și de lungă durată pentru comunitatea locală. În cadrul programului de extindere, compania a anunțat recent introducerea a trei rute noi, în timpul sezonului de vară, către Milano-Bergamo, Madrid și Bologna. DAN AIR își propune să introducă și alte curse, progresiv și să mărească numărul aeronavelor ce operează pe Aeroportul din Bacău.

În primele trei luni de operare, peste 24.000 de călători au ales să zboare cu Dan Air. Pentru a afla mai multe despre viziunea și strategia companiei, am avut privilegiul de a discuta cu CEO-ul Dan Air într-un interviu exclusiv:

Matt Ian David – CEO DAN AIR
  • Cum se pregătește compania pentru programul de vară?

  • În vederea creșterii prezenței în regiunea Moldovei, DAN AIR a alocat o a doua aeronavă pentru programul de vară și își propune ca anual să adauge o altă aeronavă cu un maxim de 5 aeronave alocate Bacăului. Totodată, vom introduce noi destinații progresiv, în funcție de dorințele de călătorie ale pasagerilor din zona Bacăului, așadar odată cu debutul programului de vara în 31 martie, am introdus Milano-Bergamo, Madrid și Bologna.

    • Care sunt cele mai căutate rute pe care le caută pasagerii din Bacău?

    În prezent, Cele mai căutate rute sunt Londra, Roma și Milano, destinații cu tradiție pentru pasagerii din Bacău, atât pentru cei care călătoresc pentru a merge peste hotare să lucreze sau pentru cei care vor să își viziteze rudele aflate în străinătate. Totuși preferințele pentru anumite destinații de călătorie mai variază și în funcție de sezon.

    • Ce beneficii oferă DAN AIR în comparație cu ceilalți operatori?

    DAN AIR oferă servicii comparabile companiilor aeriene tradiționale, însă ceea ce ne-a diferențiat de la început a fost oferirea bagajului de cală gratuit. Este un avantaj important având în vedere că, în cazul altor companii, adăugarea acestui serviciu este extrem de costisitoare. De asemenea, oferim o gustare la bord și alte servicii speciale precum asistență pentru minorii neînsoțiți și posibilitatea transportării animalelor de companie la bord și a echipamentelor speciale precum biciclete sau arme pentru activități de agrement. (Ex. Vânătoare)

    • Cum au fost primele trei luni de operare pe aeroportul din Bacău?

    În primele 3 luni de operare la Bacău, am transportat peste 24.000 de pasageri, atât din Bacău spre țările din Europa cât și invers, ponderea lor a fost aproape egală. Față de prima lună a crescut procentul de zboruri operate la timp, de la 89% la 93%. Nu am avut întârzieri mai mari de 3 ore, iar cele sub 3 ore sunt într-un procent de 6%. Cred că în cele 3 luni am reușit să oferim încredere și să ne demonstrăm profesionalismul. De asemenea, este încă o dovadă că un aeroport complet funcțional poate îmbunătăți radical performanța unei companii.

    • Cât de mult s-au schimbat cerințele pasagerilor și exigența lor în alegerea unei companii aeriene? Este în continuare prețul cel care dictează?

    Ca în orice economie de piață, prețul va rămâne întotdeauna factorul decisiv în achiziții, însă se observă faptul în ochii pasagerilor, calitatea serviciilor începe să devină importantă, de aceea tot mai mulți pasageri aleg să călătorească cu DAN AIR în detrimentul companiilor low-cost consacrate, decizie motivată de faptul că DAN AIR are o performanță de operare net superioară competitorilor prezenți pe aeroportul din Bacău.

    • Ce planuri de viitor are DAN AIR în ceea ce privește operarea la Bacău.

    Așa cum am spus de fiecare dată DAN AIR a venit la Bacău pentru a rămâne și pentru a fi un partener economic important pentru județul Bacău. Credem că orașul are un potențial uriaș, iar conectarea lui cu orașe din Europa, vor aduce un impact pozitiv și economic și social, oferindu-le pasagerilor șansa să călătorească liber. Creșterea numărului de aeronave care să opereze cât mai multe rute din Bacău, dar și deschiderea unei organizații de întreținere proprie pe acest aeroport, sunt doar câteva dintre obiectivele pe care le vrem atinse în viitorul apropiat.

    • Ce eforturi faceți pentru a îmbunătăți experiența călătoriei și cum pot ei intra în contact cu DAN AIR?

    Există mai multe modalități prin care pasagerii primesc informații de la colegii noștri. Avem varianta de formular de contact unde pasagerii primesc răspunsuri pe e-mail,  la scurt timp de la trimiterea solicitării, avem de asemenea un chat bubble în site-ul www.danair.ro unde pasagerii pot discuta live cu un agent, în intervalul 9:00-19:00, de luni până vineri și 10:00 14:00 sâmbătă și duminică.

    • Aveți în plan în viitor achiziționarea de noi avioane?

    Flota DAN AIR este în creștere, urmărim ca în anul 2024 să aducem două aeronave noi pe care să le operăm în regim de ACMI (subînchiriere) către alte companii precum ANIMAWINGS sau AIR SERBIA.

    • Majoritatea călătorilor din Bacău călătoresc în interes de serviciu. V-ați gândit să promovați mai mult partea turistică sau ideea de city-break. Luați în calcul introducerea de chartere din Bacău.

    Vara aceasta, DAN AIR va opera și chartere din Bacău către destinații din Grecia și Turcia la cererea unor tour operatori. Pe parte strictă de promovare a destinațiilor de vacanță, DAN AIR are incluse pe lista destinațiilor către care operează zboruri regulate Catania, acolo unde se regăsesc cele mai frumoase plaje din sudul Italiei și Barcelona, care este o destinație de vacanță tot timpul anului.

    3 COMENTARII

    1. Dan Air modifica dupa bunul plac orarul, anuleaza sau schimba datele curselor. Timpul de rezolvare al reclamatiilor este foarte mare.

    2. Cum pot lua legătura cu, danair, sa rezolv problema cu biletul achiziționat cu 1 luna în urma, care lau relocat după o săptămână care nu îmi este de ajutor. Am trimis un email cu sambursarea cv biletului dar nici un răspuns.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.