În intervalul 21-23 noiembrie a.c., în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău au fost înregistrate 71 situații de urgență. Cele mai multe intervenții sunt cele pentru acordarea primului ajutor medical,
respectiv 43 de astfel de misiuni. De asemenea, pompierii militari au acționat pentru lichidarea a cinci incendii, au intervenit în două misiuni pentru asistența persoanelor și au gestionat alte opt intervenții în sprijinul comunităților.
Printre intervențiile semnificative, amintim incendiul din comuna Cleja, sat Bijghir. Un apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în după amiaza zilei de 23 noiembrie a.c., anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit. De urgență, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.
În urma incendiului a rezultat o victimă cu arsuri minore la nivelul capului. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 59 de ani, a fost preluat de către ambulanța SAJ, în vederea transportării către Unitatea de Primiri Urgențe Bacău. Incendiul a fost lichidat, pompierii limitând riscul extinderii flăcărilor către alte construcții. A ars o casă de locuit pe cca. 100 mp. Cauză probabilă stabilită de către specialiștii din cadrul ISU Bacău este: jar căzut din sistemul de încălzire.
Pentru ca astfel de situații tragice să nu se mai repete, este necesară respectarea principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuințe: -sobele vor avea în fața ușii, o coală de tablă de 70 x 50 cm;
- nu este permis să se așeze, la mai puțin de 1 m față de sobele metalice, la uscat, haine, rufe sau alte obiecte casnice care se pot aprinde; – focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere, sau în grija copiilor;
- se va urmări ca sobele să nu se încălzească peste măsură deoarece pot aprinde
obiectele combustibile din jur. - nu lăsați niciodată mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare electrice) în
funcțiune sau nesupravegheate!
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate in dificultate.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok






