Intervenție a pompierilor militari, pentru lichidarea unui incendiu, în orașul Comănești

0

În cursul acestei dimineți, pompierii militari au fost solicitați să intervină în orașul Comănești, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.

De urgență, la locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD, intervenția fiind coordonată de locțiitorul Detașamentului de Pompieri Moinești.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei camere de locuit. Din nefericire, la locul solicitării a fost identificată o victimă de sex feminin, intoxicată cu monoxid de carbon, pentru care a fost declarat decesul. Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este jarul căzut din sistemul de încălzire.

De la începutul acestui an (01- 19 ianuarie a.c.), în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, s-au produs 71 de incendii. Din nefericire, în urma acestora, patru persoane și-au pierdut viața.

Printre cele mai frecvente cauze ale incendiilor produse în intervalul de referință, se numără coșurile/burlanele de fum defecte sau necurățate, respectiv 25 astfel de cazuri. Solicităm în continuare cetățenilor să manifeste prudență la exploatarea mijloacelor de încălzire. Astfel, reamintim că, verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Totodată, atragem atenția asupra faptului că este interzisă folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate! Siguranța fiecăruia dintre noi depinde de cunoștințele și acțiunile noastre! Țineți cont de sfaturile noastre și adoptați un comportament preventiv!” – ISU Bacău


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.