Inspectoratul Școlar Județean Bacău anunță zilele libere de la începutul lunii iunie și datele la care se încheie cursurile în anul școlar 2025–2026

0

Inspectoratul Școlar Județean Bacău aduce la cunoștință elevilor, părinților și cadrelor didactice informațiile oficiale privind zilele libere de la începutul lunii iunie și încheierea cursurilor pentru anul școlar 2025–2026, conform prevederilor stabilite prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3463/2025.

Luna iunie debutează cu două repere importante pentru comunitatea educațională. Elevii vor beneficia de două zile libere suplimentare la începutul lunii: 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului și 5 Iunie – Ziua Învățătorului. În ambele situații, cursurile sunt suspendate în unitățile de învățământ preuniversitar, fără obligația recuperării ulterioare a orelor. Data de 1 Iunie este stabilită prin lege ca zi nelucrătoare la nivel național, fiind dedicată copiilor și drepturilor acestora. 5 Iunie marchează Ziua Învățătorului. În baza Contractului Colectiv de Muncă aplicabil în învățământul preuniversitar, această zi este liberă atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, fără obligativitatea recuperării cursurilor.

Finalul anului școlar 2025–2026 este organizat etapizat, în funcție de ciclul de învățământ, pentru a permite desfășurarea în bune condiții a examenelor naționale și a activităților specifice de final de an. Elevii claselor a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă vor încheia cursurile în data de 5 iunie 2026, după un an școlar cu durata de 34 de săptămâni. Elevii claselor a VIII-a vor finaliza cursurile în data de 12 iunie 2026, pentru a avea timpul necesar pregătirii și susținerii Evaluării naționale.

Pentru majoritatea elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal teoretic, cursurile se vor încheia oficial vineri, 19 iunie 2026, iar vacanța de vară va începe sâmbătă, 20 iunie 2026; elevii din învățământul liceal – filiera tehnologică și din învățământul profesional vor continua activitățile școlare până la data de 26 iunie 2026, conform structurii specifice acestui tip de învățământ.

Vacanța de vară se va desfășura pe parcursul a aproape unsprezece săptămâni, urmând să se încheie în data de 6 septembrie 2026. Noul an școlar 2026–2027 va începe luni, 7 septembrie 2026.

Inspector școlar general,

Prof. Ana-Maria Egarmin

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.