Comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean ” Stefan cel Mare” Bacău a fost predată astăzi, 11 noiembrie, în prezenţa domnului locotenent-colonel Grigore Cristian, director al Direcției Generale Management Operațional din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a ofiţerilor specialişti din judeţele învecinate şi a cadrelor unităţii.
„În cadrul ceremoniei, domnul colonel Babiș Adrian i-a predat „frâiele” instituției prim-adjunctului unității, domnul colonel Bârnat Eusebiu, care a fost desemnat, începând de astăzi, să îndeplinească atribuțiile funcției de inspector șef. Domnul colonel Adrian Babiș a fost împuternicit în funcţia de inspector şef pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 11 mai a.c. Domnul colonel Eusebiu Bârnat este absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Jandarmi, promoția 2001 şi a activat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău pe întreg parcursul carierei sale, ultima funcție ocupată fiind aceea de prim-adjunct al inspectorului șef, din anul 2016 până în prezent.” se arata in comunicatul de presa transmis de IJJ Bacau