Din cei 55.948 de contribuabili verificați în 11 luni (persoane fizice și juridice), în cazul a 2.999 dintre aceștia au fost înaintate 3.060 de sesizări penale. Valoarea totală a prejudiciilor aferente celor 3.060 de sesizări penale este de 10,04 miliarde lei. 721 de sesizări au vizat operatori economici de tip „fantomă” pentru prejudicii de 2,62 mld lei.
În ceea ce privește totalul sumelor suplimentare stabilite (obligații+accesorii), cuantumul acestora este de 17,39 mld lei, în creștere cu 24,35% față de anul trecut. Această creștere a avut loc în ciuda diminuării numărului de agenți economici verificați. Această diminuare survine ca urmare a îmbunătățirii selecției contribuabililor în vederea verificărilor, prin rafinarea analizelor de risc.