INSP: A fost înregistrat un caz West Nile în Bacău. În toată țara au fost confirmate 47 cazuri, iar 4 persoane au decedat

0

Potrivit unui raport recent realizat al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) al INSP, în perioada de la începutul supravegherii infecţiei cu virusul West Nile, începând cu 3 iunie, până pe 5 septembrie, au fost confirmate 47 de cazuri, iar patru persoane au decedat, informează gandul.ro.

Dintre acestea, 40 de cazuri au fost confirmate şi 7 sunt cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile.

Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 20-29 de ani (un caz), 40-49 de ani (8), 50-59 de ani (6), 60-69 de ani (11), 70-79 de ani (14) şi 80 de ani şi peste (7).  Pacienţii sunt 28 de bărbaţi şi 19 femei.

  • În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile au fost semnalate în municipiul Bucureşti (8), judeţul Argeş (1), judeţul Bacău (1), judeţul Bihor (1), judeţul Bistriţa-Năsăud (2), judeţul Botoşani (2), judeţul Brăila (5), judeţul Buzău (1), judeţul Cluj (3), judeţul Constanţa (1), judeţul Dâmboviţa (1), judeţul Giurgiu (2), judeţul Ilfov (2), judeţul Iaşi (2), judeţul Mureş (3), judeţul Prahova (1), judeţul Sibiu (1), judeţul Satu Mare (2), judeţul Suceava (6), judeţul Teleorman (2).
  • Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut expunerea in Italia (Milano) şi a fost raportat de DSP Dâmboviţa (debut în S 27). Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere: atât în judeţul Botoşani, cât şi în  judeţul Constanţa (debut în S 32) şi a fost atribuit judeţului Botoşani.

Totodată, au fost înregistrate 4 decese, trei în judeţul Suceava şi unul în municipiul Bucureşti.

Specialiştii reiau recomandările ca populaţia să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre), să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.