Incident in Onesti. Un barbat a sechestrat intr-un apartament doi muncitori care efectuau reparatii

0

UPDATE: Politia a intrat peste atacator. Din nefericire, cei doi muncitori au murit, injunghiati de atacator. Barbatul a fost impuscat de politisti.

„Urmare a deplasării forțelor de ordine la fața locului, împreună cu negociatorul echipei operative, s-au purtat discuții și negocieri cu persoana în cauză, pentru a-l convinge să renunțe la acțiunile sale.

La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violență asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat și de forțele de ordine.

În sprijinul peroanelor aflate în apartament, s-a forțat cu mijloace din dotare ușa metalică a locuinței, agresorul încercând să blocheze ușa, având în mână un cuțit.

La acel moment, forțele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit și imobilizat.

În momentul pătrunderii în apartament, au fost găsite cele două persoane, care prezentau multiple plăgi înjunghiate.

Cele doua persoane au primit îngrijiri medicale de specialitate, însă urmare a leziunilor suferite, au decedat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat cauza, pentru efectuarea de cercetări potrivit competențelor.” a transmis IPJ Bacau

Incident in plina desfasurare in Onesti. Un barbat ar fi sechestrat doi muncitori intr-un apartament din localitate. Politia se afla la fata locului. Vom reveni cu amanunte.

“În cursul acestei zile, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost sesizați că un bărbat, de 60 ani, din Onești, ar fi reținut, împotriva voinței lor, într-un imobil din localitate, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut celui în cauză în trecut.

La fața locului, s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, pentru luarea măsurilor legale.

Vom reveni cu amănunte, pe măsură ce acestea vor putea fi făcute publice, fără a prejudicia activitățile operative de la fața locului”, a declarat purtatorul de cuvant IPJ Bacau, Gabriela Ciobanu pentru unupetrotus.ro

Sursa: unupetrotus.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.