A incheiat un contract de credit cu acte false pe numele sotului in valoare de 48.000 lei

0

Polițiștii de investigare a criminalității economice au finalizat cercetările și au propus trimiterea în judecată a patru persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnatură privată, instigare la abuz în serviciu, abuz și neglijență în serviciu.

             Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au finalizat cercetările față de o femeie de 46 de ani și trei angajați ai unei unități bancare cu punct de lucru în comuna Podu Turcului, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnatură privată, instigare la abuz în serviciu, abuz și neglijență în serviciu.

În fapt polițiștii au fost sesizați de un bărbat din comuna Podu Turcului cu privire la faptul că soția sa și angajații unui unități bancare au încheiat în fals, în anul 2011, un contract de credit pe numele său.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că în anul 2011, soția persoanei vătămate s-a prezentat la sediul unității bancare și a solicitat acordarea unei credit de 48 000 de lei pe numele soțului său.

Cu sprijinul celor trei angajați ai unității aceasta a semnat în flas documentele necesare pentru acordarea creditului și apoi în același mod a ridicat suma de 47926.

Polițiștii au mai stabilit că după obținerea creditului femeia a cheltuit banii pentru acoperirea unor datorii și a achitat personal o parte din ratele creditului.

Unitatea bancară s-a constituit parte civilă în dosarul penal cu suma de 44121, 31 lei reprezentand valoarea restantă a creditului, dobânzi și comision de administrare.

Dosarul penal a fost înaintat Parchetul de pe langa Judecatoria Podu Turcului cu propunere de trimitere în judecată.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.