Incepe programul Start-Up Nation. Antreprenorii vor putea primi fonduri nerambursabile de pana la 200.000 lei


Potrivit unui comunicat al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), pe platforma informatică granturi.imm.gov.ro, marţi, începând de la ora 10:00, aplicanţii, cu profilul, userul şi parola generate, vor completa, semna electronic, încărca şi transmite formularul de înscriere.

De mâine, cea de-a treia ediţie a programului Start-Up Nation devine realitate! Antreprenorii care doresc să îmbunătăţească performanţa economică a noilor afaceri pe care le administrează au posibilitatea de a obţine fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. Înscrierile se vor putea efectua exclusiv online, până la începutul lunii septembrie„, a declarat ministrul de resort, Constantin-Daniel Cadariu.

Un aspect important de care beneficiarii programului trebuie să ţină cont se referă la obligativitatea achiziţionării a două plăcuţe informative care vor fi plasate astfel: o plăcuţă în interiorul spaţiului de la locaţia de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepţie, secretariat, loc de aşteptare etc) şi o plăcuţă în exteriorul spaţiului de la locaţia de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienţi, pe lângă spaţiul unde se desfăşoară activitatea (faţada stradală, intrare în clădire etc).

Cererile vor fi finanţate în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute. Aplicanţii care îşi asumă crearea şi menţinerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) pot obţine maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Aplicanţii care îşi asumă crearea şi menţinerea a două locuri de muncă prin intermediul programului Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) – vor putea beneficia de maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Pentru anul curent, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520 milioane lei, din care 500 milioane lei pentru Pilonul I Start-up Nation România şi 20 milioane lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora. Aplicanţii nu vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului. 

Sursa: dcbusiness.ro

Comenteaza prin Facebook
Fiti la curent cu ultimele stiri din judetul Bacau. Urmariti Bacau.NET si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.