Incep lucrarile la „Casa Vasile Alecsandri”, obiectiv de patrimoniu al Bacăului. Consiliul Judetean asigura intreaga suma pentru renovare

0

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivanea, a semnat contractul de proiectare si executie pentru lucrarile la imobilul de patrimoniu Casa Vasile Alecsandri. Consiliul Județean Bacău asigură, în totalitate, suma necesară pentru acest proiect cu o valoare de aproximativ 3,3 milioane lei. Durata de execuție a lucrărilor este de 27 luni (din care 3 luni proiectare și 24 execuție).

Îi doresc succes antreprenorului pentru a finaliza cât mai repede restaurarea imobilului, astfel încât, să punem în valoare acest obiectiv, parte semnificativă a patrimoniul istoric băcăuan. Totodată, mă bucură faptul că avem prima donație care va fi expusă în casa poetului- la finalizarea lucrărilor- o ediție princeps (1866) Vasile Alecsandri – Poezii Populare ale Românilor. Acest exemplar bibliofil conține gravura cu portretul poetului și o adnotare veche, cu celebra spusă a lui Alecsandri: “Poesia poporalã Românul e nãscutū poetū! Înzestrat de Românul CAROLIN”. Notița aparține unuia din primii proprietari ai cărții.” a transmis Ivancea

Imobilul, aflat într-o stare avansată de degradare, a fost achiziționat de către CJ cu scopul de a-l pune în siguranță și de a demara, urgent, lucrările de renovare. Din 2020, s-a depus documentația necesară în vederea obținerii avizelor de la Comisia Națională pentru monumente istorice. Fiind vorba despre o clădire de patrimoniu, atât avizele, cât şi documentațiile necesare demarării procedurii au luat timp, costurile fiind integral suportate de bugetul CJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.