Un incendiu izbucnit în această după-amiază într-o localitate din județul Bacău a mobilizat mai multe echipaje de intervenție.
Pompierii băcăuani au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs în comuna Măgirești, sat Valea Arinilor. La fața locului au fost mobilizate forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, afectând două locuințe pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați. Intervenția a fost una rapidă, iar pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Potrivit primelor informații, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.


