Un incendiu a izbucnit în această dimineață la o casă de locuit din satul Poduri, comuna Poduri, mobilizând de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, la fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, existând riscul de extindere la întreaga construcție.
Flăcările au afectat aproximativ 150 de metri pătrați din acoperiș, însă intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului și la restul casei sau la alte gospodării din apropiere.
Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de aproximativ 82 de ani, a suferit un atac de panică în urma incidentului. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Incendiul a fost lichidat în totalitate de pompieri, iar în urma verificărilor, cauza probabilă a izbucnirii focului a fost stabilită ca fiind utilizarea necorespunzătoare a flăcării deschise pentru aprindere.


