UPDATE: Incendiul a fost lichidat, iar flăcările au cuprins aproximativ 300 mp, incluzând casa de locuit, garajul și o anexă gospodarească.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric.
În prezent, echipajele acționează pentru aplicarea măsurilor complementare și prevenirea oricăror pericole suplimentare.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bacău intervin în aceste momente pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Mărgineni, satul Podiș.
La locul solicitării au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și autofreza (AFZM). Totodată, pentru gestionarea situației, a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
Incendiul este localizat, echipajele operative acționând pentru lichidarea incendiului și înlăturarea tuturor pericolelor.
Misiunea este în dinamică.

