În această noapte, la ora 00:20, militarii Detașamentului de Pompieri Onești au au fost solicitați să intervină în comuna Tg. Trotuș, sat Viișoara, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie, ce aparține unui bărbat în vârstă de 24 de ani.
Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă, încadrate cu nouă pompieri. Totodată, s-a luat măsura alertării Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Tg. Ocna, care a intervenit cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, dar și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Tg. Trotuș.
La sosirea la fața locului salvatorii militari au constatat că incendiul se manifesta la o casă de locuit cu pereții din paiantă și acoperiș cu astereală din lemn și învelitoare din tablă și plăci de azbociment.
La ora 02:10, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în cooperare cu cele două servicii voluntare.
De menționat este faptul că în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
Cauză probabilă a incendiului o constituie un coș, burlan de fum defect sau necurățat. În urma acestuia au ars bunuri din trei camere și acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 100 mp.