UPDATE: Suprafata afectata este de 300 mp, casa de tipul P+1+M. Doua persoane au suferit atac de panica, starea lor este stabila.

Astăzi, în jurul orei 14:17, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei case situate pe Calea Moinești, în comuna Mărgineni. Flăcările au fost observate de către localnici, care au alertat imediat autoritățile.
Pentru intervenție, s-au deplasat rapid la fața locului două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD, pregătit să ofere asistență medicală în caz de nevoie. De asemenea, a fost anunțată compania Delgaz Grid pentru a interveni în vederea deconectării rețelei de energie electrică, prevenind astfel posibile accidente sau extinderi ale incendiului prin cablurile electrice.
