Astăzi, 10 noiembrie, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în satul Bijghir, comuna Buhoci, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma acestuia, au ars aproximativ 80 de metri pătrați din locuință.
Cauza probabilă de producere a incendiului: coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.


