Incendiu într-un apartament de pe strada Digu Bârnat din Bacău. Douăzeci de persoane s-au autoevacuat

0
incendiu bacau apartament

Pompierii militari băcăuani au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de pe strada Digu Bârnat, din municipiul Bacău.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul apartamentului, fiind însoțit de degajări importante de fum.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară de intervenție și salvare de la înălțime, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În urma incendiului au ars bunuri aflate în bucătăria și balconul apartamentului afectat. Pe timpul intervenției, 20 de persoane s-au autoevacuat din imobil, nefiind înregistrate victime și nefiind necesară acordarea de îngrijiri medicale.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind împiedicată propagarea flăcărilor la celelalte apartamente.

Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.