Incendiu într-un apartament de pe strada 22 Decembrie din Bacău. Proprietara a suferit un atac de panică

0

În perioada 6-9 noiembrie a.c, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău au gestionat 72 de intervenții și misiuni. Din totalul acestora, 53 au fost misiuni de acordare a primului ajutor medical, trei au fost pentru stingerea incendiilor, iar într-un caz pompierii au intervenit pentru descarcerare. De asemenea, echipajele operative au desfășurat trei acțiuni de asistență a persoanelor și au intervenit în alte situații de urgență. În cinci cazuri, echipajele s-au deplasat, însă nu a mai fost necesară intervenția, iar două solicitări s-au dovedit a fi alerte false.

Incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Bacău În noaptea de 8 spre 9 noiembrie a.c, în jurul orei 02:44, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada 22 Decembrie din municipiul Bacău. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău. Incendiul se manifesta în bucătăria apartamentului și a fost localizat, ulterior fiind lichidat. În urma evenimentului, au ars bunuri de mobilier și electrocasnice din bucătărie. Proprietara apartamentului a suferit un atac de panică, fiind evaluată de echipajul SMURD, însă a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului: scurtcircuit electric.

Recomandări pentru prevenirea incendiilor provocate de scurtcircuite electrice

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, recomandăm verificarea periodică a instalațiilor electrice și remedierea defecțiunilor numai de către personal autorizat. Nu utilizați prize, cabluri sau aparate electrice deteriorate și evitați suprasolicitarea prizelor prin conectarea simultană a mai multor consumatori electrici. De asemenea, nu folosiți improvizații la instalațiile electrice și nu înlocuiți siguranțele cu unele necorespunzătoare. La apariția scânteilor, a mirosului de ars sau a încălzirii neobișnuite a prizelor și cablurilor, întrerupeți alimentarea cu energie electrică, dacă acest lucru se poate face în siguranță, și solicitați ajutorul unui electrician autorizat.
În caz de urgență, apelați 112.

Pentru informații suplimentare privind prevenirea situațiilor de urgență și comportamentul adecvat în cazul producerii acestora, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență www.fiipregatit.ro și descărcați aplicația DSU din App Store sau Google Play.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.