Incendiu într-o gospodărie din Buchila. Acoperișul unei case și o anexă au ars pe 120 de metri pătrați

0

Un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie din satul Buchila, comuna Nicolae Bălcescu, luni 31 august. O persoană a suferit un atac de panică, însă a refuzat transportul la spital.

La locul incidentului au intervenit pompierii militari băcăuani cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă. Au fost mobilizate și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul, dar flăcările au distrus acoperișul casei de locuit și o anexă gospodărească. Suprafața totală afectată este de aproximativ 120 de metri pătrați.

Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost folosirea focului deschis în spații deschise. Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu utilizeze focul în apropierea locuințelor, anexelor gospodărești, depozitelor de furaje sau altor materiale combustibile.

incendiu balcescu
incendiu balcescu

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.