In ultimele 24 de ore, pompierii bacauani au intervenit la 7 incendii de vegetație uscată

0

Luna martie a adus o creștere semnificativă a numărului de incedii produse la vegetația uscată. Doar în ultimele 24 de ore, pompierii băcăuani au intervenit în 7 astfel de situații în care au fost afectate aproximativ 160 de hectare.

În prima jumătate a lunii martie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacau a intervenit pentru lichidarea a 55 incendii de vegetație uscată. De menționat este faptul că, numărul acestor misiuni este în dinamică.

La nivel național, până în prezent au fost înregistrate peste 1400 de intervenții la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), care au afectat o suprafață de aproximativ 5.000 hectare de teren.

„Atragem atenția asupra faptului că, arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi de pâna la 50.000 de lei. Pentru a evita producerea unor tragedii, ISUJ Bacău face apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Astfel, vă aducem în atenție faptul că, utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt, este interzisă. De asemnea, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate, ori pe terenuri pregătite cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.” a transmis ISUJ Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.