In primele doua luni, politistii bacauani au emis ordine de protectie pe numele a 30 de barbati care si-ar fi agresat sotiile

0

Violența în familie reprezintă, pe scurt, orice acțiune sau inacțiune intenționată săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii. În momentul în care victima apelează numărul unic de urgență 112, polițiștii ajung cu celeritate la fața locului, unde se constată situația de fapt. Ordinul de protecție provizoriu se emite, pe o perioadă de 5 zile, de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au emis, în primele două luni ale acestui an, 29 de ordine de protecție provizorii. Totodată, au fost emise ordine de protecţie pe numele a 30 de bărbați, care și-ar fi agresat soțiile, concubinele sau părinții, dar și două sesizări în care femeile ar fi agresat bărbaţii.

Pe lângă evacuarea imediată din locuință, prin ordinul de protecție provizoriu, polițistul poate dispune, față de agresor, și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Comunicat IPJ Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.