Pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar, luni, 05 septembrie a.c., poliţiştii vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor, pentru ca noul an şcolar să înceapă în linişte şi siguranţă.
„În judeţul Bacău, peste 200 de poliţişti de la structurile de ordine publică şi rutieră vor fi în teren pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi fluidizarea traficului rutier, în special în zona unităţilor de învăţământ. Având în vedere că siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, poliţiştii, în parteneriat cu unităţile de învăţământ vor acţiona pentru îmbunătăţirea siguranţei şcolare, pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional.
Astfel de activităţi se vor desfăşura pe parcursul întregului an şcolar de către polițiști, alături de celelate instituții cu atribuții în educarea și formarea generațiilor viitoare. Anul acesta, Biroul Siguranță Școlară, cu sprijinul Serviciului de Ordine Publică, a derulat un proiect pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar.
A fost elaborată analiza infracționalității sesizate în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ din zona de competență, în vederea identificării acelora în care s-au înregistrat cele mai multe evenimente comise cu violență. Proiectul s-a adresat către 1.318 elevi și s-a desfășurat în 4 unități de învățământ preuniversitar, selectate ca urmare a evoluției situației operative și a problematicii înregistrate la Inspectoratul Școlar Județean. Totodată, au fost desfășurate 1.471 de activități în cadrul orelor de curs, 432 de instruiri ale cadrelor didactice cu privire la domeniul violenței școlare și 415 întâlniri de lucru tematice, dintre polițiști și reprezentanții unităților de învățățmânt, precum și Inspectoratul Școlar Judetean Bacău.
Au fost identificatți 111 elevi în situații de risc, respectiv, absenteism, abandon școlar, autori sau victime de infracțiuni.” a transmis IPJ Bacau
La festivitățile de deschidere a noului an școlar, efectivele din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor fi alături de elevi și cadre didactice din cele 28 de unități de învățământ aflate în responsabilitate, din municipiu și județ, cu scopul de a preveni faptele ce le-ar putea afecta siguranţa.
Echipajele de jandarmi vor acoperi intervale orare în care elevii intră și ies de la cursuri, relaționând zilnic cu personalul de la punctele de acces cu atribuții în acest sens, în vederea identificării eventualelor cazuri de încălcare a legislației, atât în ceea ce privește faptele de natură penală sau contravențională.
În situațiile în care au fost identificate neconformităţi, pompierii, împreună cu factorii de răspundere de la nivel local au depus eforturi pentru remedierea acestora cât mai rapid cu putinţă. Acolo unde situația a impus-o, a fost aplicată măsura sancționării contravenționale a responsabililor. Astfel, în urma verificărilor, au fost aplicate 69 de avertismente şi 5 amenzi, în cuantum de 16.000 lei.
De asemenea, în vederea îmbunătățirii capacității de apărare împotriva incendiilor, pe timpul controalelor, s-au desfășurat 39 de exerciții privind modul de evacuare și de intervenție în caz de incendiu. La acestea au participat 275 cadre didactice, 35 personal auxiliar, 3600 elevi de gimnaziu și preșcolari.
Pentru menținerea gradului de siguranţă în zona instituţiilor de învăţământ, odată cu începerea anului şcolar 2022-2023, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău va intensifica măsurile de ordine publică în zonele adiacente unităţilor şcolare, precum şi pe traseele de deplasare a elevilor.
Agenția Națională Antidrog, prin intermediul specialiștilor săi din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, va fi prezentă permanent pe tot parcursul noului an școlar, alături de ceilalți colegi din Ministerul Afacerilor Interne, pentru a oferi informații și suport specializat în domeniul prevenirii consumului de substanțe psihoactive dascălilor, părinților și elevilor ce deschid din nou, ca în fiecare an, porțile școlilor.
„Structurile teritoriale ale M.A.I. urează tuturor elevilor și cadrelor didactice, un nou an școlar de succes, pe măsura așteptărilor acestora, dar cel mai important să fie unul în siguranță!” au transmis reprezentantii IPJ bacau