În curând vom merge pe autostradă de la Focșani la București. Lotul Pietroasele–Buzău din A7 se deschide la final de noiembrie (VIDEO)

0

România se pregătește de o nouă inaugurare pe Autostrada Moldovei (A7). Reprezentanții CNAIR au confirmat că următorul tronson care va fi deschis traficului este lotul 3 Pietroasele – Buzău (13,9 km), parte din Autostrada A7 Ploiești – Buzău. Lucrările sunt realizate de asocierea Nurol – Makyol, iar deschiderea oficială este estimată pentru finalul lunii noiembrie 2025, anunta economica.net

Odată cu darea în trafic a acestui tronson, România va ajunge la 96 de kilometri de autostradă și drum expres inaugurați în 2025, iar rețeaua totală de drumuri de mare viteză va atinge 1.367 de kilometri.

După deschiderea acestui lot, șoferii vor putea circula aproape continuu pe autostradă de la Focșani spre București, apropiindu-se astfel de momentul în care traseul complet al A7 va lega Moldova de sudul țării.

Rămâne însă neclar câți kilometri vor mai fi finalizați până la sfârșitul anului. Ținta de 250 de kilometri de autostradă și drum expres anunțată la începutul lui 2025 pare tot mai greu de atins, mai ales în contextul problemelor bugetare și al ritmului lent de pe unele șantiere.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.