Impozitul pe proprietate crește cu 60-70% din 2026. Măsura anunțată de Guvernul Bolojan

1

Guvernul a decis să amâne aplicarea impozitării proprietăților la valoarea de piață, măsură care trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026. Premierul Ilie Bolojan a explicat că sistemele informatice necesare pentru implementare nu sunt încă pregătite. „Este o întârziere destul de mare la softuri. Primăriile trebuie să inventarieze tranzacțiile din ultimii ani pentru a stabili valori cât mai apropiate de cele de piață. Probabil, acest lucru va fi gata într-un an de zile”, a precizat șeful executivului.

Chiar și așa, impozitele locale nu vor rămâne la același nivel. Premierul a anunțat că din 2026 impozitele pe locuințe vor crește, printr-un mecanism mai simplu. Bolojan a subliniat că, ani de zile, taxele locale nu au fost ajustate în raport cu inflația, iar autoritățile locale au nevoie de mai multe resurse pentru cofinanțarea proiectelor. „În multe localități, oamenii au plătit aceleași impozite, dar au beneficiat de investiții atunci când primarii au folosit eficient banii. Este nevoie să aducem aceste taxe la un nivel realist, care să sprijine dezvoltarea comunităților”, a declarat premierul.

Vicepremierul Tanczos Barna a confirmat că noul plan fiscal presupune o majorare consistentă a impozitelor pe proprietate, de ordinul a 60-70%. El a precizat că această măsură va fi inclusă în al doilea pachet de reforme fiscale al guvernului și are ca obiectiv consolidarea finanțelor locale. „Foarte multe comune se bazează exclusiv pe fonduri de la centru. Vrem să facem primăriile mai independente financiar și să le oferim resurse pentru proiectele de dezvoltare”, a declarat Barna la Digi24.

Oficialii guvernamentali susțin că această creștere este necesară pentru ca administrațiile locale să poată contribui semnificativ la proiectele din mediul rural și urban, reducând dependența de subvențiile de la bugetul de stat. Astfel, chiar dacă impozitarea la valoarea de piață a fost amânată, românii vor resimți din 2026 o creștere semnificativă a impozitelor pe locuințe.

1 comentariu

  1. Sigur ca în fiecare an în Bacău va crește cu 70%impozitul,poate și salubritatea,taxa auto, dacă scăpăm cu 1500-2000/an suntem boieri! Vor trebui bani pt ajutoarele sociale, sprijin pt cei cu mulți puradei etc mulțumim celor cu trandafirii în gură!

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.