La data de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au oprit pentru control, un bărbat de 45 de ani care conducea un autoturism pe strada Cornișa Bistriței din municipiul Bacău,
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul i-a fost încredințat să-l conducă de către soția lui care se afla împreună cu acesta în momentul depistării.
Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News