I-a furat sacosa cu bani si mai multe bunuri. Politistii l-au gasit pe autor si l-au trimis dupa gratii

0

La data de 18 iulie a.c, în jurul orei 20.00, la sediul Poliţiei Staţiunii Târgu-Ocna s-a prezentat o localnică de 39 de ani care a sesizat faptul că, o persoană necunoscută i-ar fi sustras o sacoşă în care avea un telefon mobil şi mai multe bunuri.

          Polițiștii au început imediat cercetările în acest caz și au stabilit faptul că, păgubita s-a deplasat la un magazin din Târgu-Ocna pentru a face cumpărături şi a depozitat sacoşa ce conținea un telefon mobil şi două portofele în care avea suma totală de 2.000 de lei, la intrarea în unitatea alimentară, în spaţiul special destinat acestui scop.

         În urma investigaţiilor efectuate, cu sprijinul criminaliștilor şi a polițiștilor din cadrul Postului de Poliţie Pârgăreşti a fost identificat un bărbat de 52 de ani, din localitate, bănuit de comiterea faptei.

         Cel în cauză a fost depistat la un magazin din comuna Pârgăreşti având asupra sa bunurile reclamate ca fiind sustrase, respectiv, telefonul mobil şi suma de bani.

          Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Târgu-Ocna pentru audieri.

          Prejudiciul total în valoare de 4.000 de lei a fost recuperat în totalitate şi predat păgubitei.

          Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul savarşirii infracţiunii de furt, iar față de bănuit a fost dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.