Hotii bacauani, din nou in presa germana. Vezi pe unde actiona „Banda din Bacau” si ce pedepse au primit cei 5 membri ai gruparii

0

Infractorii originari din Bacau (sau din imprejurimi) au revenit in atentia presei europene, dupa ce ultimul membru al unei grupari ce actiona pe teritoriul Germaniei a fost extradat de autoritatile romane la sfarsitul lui iulie 2013. Conform unui articol publicat saptamana trecuta de portalul de stiri infranken.de „Banda din Bacau” a comis infractiuni in toata Germania, faptele fiind comise in urma cu aproximativ 10 ani. 

Gruparea din Bacau @ CoburgIn 2002, precizeaza portalul infranken.de, au fost arestati 3 membri ai gruparii, retinuti de autoritatile germane in landul Baden – Wurttemberg. Un al patrulea membru a fost predat nemtilor de autoritatile ungare, iar in 2003 cei 4 infractori au fost condamnati de Tribunalul din Coburg la pedepse variind intre 6 si 13 ani de inchisoare.

Al cincilea membru al „Bandei din Bacau” a fost extradat la sfarsitul lui iulie 2013 de autoritatile romane dupa ce acestea refuzasera, in prealabil, sa-l dea pe mana nemtilor. Infractorul a fost transferat de la Bucuresti la Coburg unde, in prezent, se afla in stare de arest. Toti cei 5 membri ai gruparii infractionale provin din Bacau sau din localitati limitrofe municipiului.

In ultima perioada, mai multe publicatii europene au oferit spatii editoriale ample articolelor despre infractiunile comise de diversi hoti bacauani ce actioneaza pe teritoriul statelor membre UE. Un adevarat punct culminant s-a inregistrat la mijlocul lui iunie, cand faimosul tabloid britanic The Sun a catalogat Bacaul drept „capitala mondiala a hotilor de bancomate.

Bazat pe statistici si date oficiale apartinand politiei britanice, articolul a starnit o sumedenie de reactii in Bacau, cea mai virulenta fiind chiar a autoritatilor. Seful municipalitatii, primarul Romeo Stavarache, a remis cu acel prilej o scrisoare deschisa ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii la Bucuresti, incriminand defaimarea la care a fost supus Bacaul de tabloidul sus-mentionat.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.