Hipermarketurile cora, certificate din punct de vedere al măsurilor anti-Covid-19

0

Hipermarketurile cora au fost certificate ca fiind spații sigure pentru cumpărături din punctul de vedere al implementării măsurilor de combatere a răspândirii noului coronavirus. Eticheta Safe Guard, eliberată de compania Bureau Veritas – lider mondial în servicii de certificare, atestă faptul că în rețeaua cora au fost implementate toate măsurile anti-Covid-19, în conformitate cu recomandările emise de Organizația Mondială a Sănătății, de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și de autoritățile din România.

„Este un pas important pentru noi deoarece confirmă tot ceea ce facem zilnic, de la debutul pandemiei, pentru ca hipermarketurile cora să respecte întru totul recomandările autorităților în ceea ce privește combaterea răspândirii noului coronavirus. Eticheta Safe Guard înseamnă că hipermarketurile cora sunt sigure din acest punct de vedere. Este o certificare pe care am obținut-o după un proces amplu de evaluare, care a analizat toate procesele care țin de activitatea noastră, de la recepția mărfurilor până la plasarea lor în magazin, de la instruirea personalului la implementarea măsurilor de distanțare și igienă în magazine. Procesul de certificare, desfășurat la cererea cora, confirmă în egală măsură faptul că bunele practici de igienă și de sănătate și securitate în muncă sunt implementate corect și în acord cu legislația”, a spus Cristina Mihalcea, Manager Calitate Operațional la cora România.

“Pentru a ne adapta la criza sanitară pe care o traversăm am dezvoltat eticheta „Safe Guard”, prin care avem capacitatea de a răspunde noilor așteptări ale societății noastre în ceea ce privește sănătatea și siguranța. Sănătatea și siguranța clienților, consumatorilor și angajaților au fost întotdeauna preocupările principale a companiei noastre și au devenit acum o prioritate absolută în acest nou normal. Prin auditarea hipermarketurilor cora ne-am asigurat că fiecare dintre noi poate merge la cumpărături într-un spațiu sigur”, a declarat Alexandru Vidu, CEO Bureau Veritas România.

Comunicat de presa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.