Hidrologii au emis cod portocaliu de inundaţii pe mai multe rauri din judetul Bacau

0

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Buzău, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, valabilă de joi de la ora 16.00 până sâmbătă la ora 12.00.

INHGA a instituit cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, Buzău bazin superior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad superior şi afluenţii săi din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Bahlui – bazin superior – judeţul Iaşi, afluenţii mici aferenţi cursului inferior al Siretului şi cursului mijlociu şi inferior al Prutului (judeţele Vrancea, Galaţi şi Vaslui).

Avertizarea cod portocaliu de inundaţii intră în vigoare joi la ora 16.00 şi expiră sâmbătă la ora 12.00.

Totodată, este în vigoare o avertizare cod galben de inundaţii până sâmbătă la ora 18.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, Argeş superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău – bazin superior şi afluenţi (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Suceava, Moldova, Bistriţa (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad (judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Jijia şi Başeu (judeţele Botoşani şi Iaşi), afluenţii mici aferenţi cursului inferior al Siretului şi cursului mijlociu şi inferior al Prutului (judeţele Vrancea, Galaţi şi Vaslui).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.