Hans G. Klemm, confirmat ca ambasador în România

0

Senatul American l-a confirmat pe diplomatul american Hans G. Klemm în funcția de ambasador în România. Votul vine la scurt timp după ce Comisia pentru Relații Externet a Senatului SUA a acordat, pe 29 iulie, aviz favorabil numirii sale în această funcție. Klemm a fost nominalizat de președintele american Barack Obama ca ambasador al SUA în România în luna martie a acestui an, iar, potrivit procedurilor, candidatura sa trebuie să fie validată de Congres.

Hans G. Klemm  are o vastă experiență diplomatică, începută în anii 2000-2001, când a fost numit director adjunct al Biroului pentru UE și Afaceri Regionale. În aceeași perioadă, Klemm a ocupat numeroase funcții în cadrul Departamentului de Stat american în țări precum Germania, Japonia, Coreea de Sud și Trinidad Tobago.

În perioada 2006-2007, Hans Klemm a devenit ofiţer de rangul doi în Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, iar în 2007 a fost numit ambasador al SUA în Timorul de Est (2007-2010) și mai apoi coordonator al statului de drept și repectarea legii în cadrul Ambasadei SUA din Afganistan (2010-2012) și senior coordinator al Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific din cadrul Biroului Afaceri Asia de Est și Pacific.

Din luna ianuarie 2015, Klemm deține funcția de Senior Advisor în cadrul Secretariatului pentru Management al Departamentului de Stat American. Hans Klemm are o diplomă de licență în Economie și Istorie, în cadrul Universității Indiana și un master în Politica de Dezvoltare Internațională din cadrul Universității Stanford.

De la plecarea lui Mark Gitenstein, la sfârșitul anului 2012, SUA nu au mai nominalizat niciun ambasador la București timp de aproximativ doi ani, interimatul fiind asigurat în toată această perioadă de Duane Butch și, în prezent, de Dean Thompson.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.