Habitat for Humanity Romania a deschis santierul din Bacau. In 5 zile se vor construi 36 de case

0

Habitat for Humanity România a deschis astăzi șantierul din Bacău și a început construcția a 36 de case, care vor fi ridicate într-un timp record de 5 zile, în cadrul BIG BUILD 2017, cel mai mare eveniment de construcție accelerată și voluntariat organizat vreodată în Europa.

 În fiecare zi se vor afla pe șantier 450 de voluntari internaționali și români care vor munci la ridicarea locuințelor. De-a lungul celor 5 zile ale evenimentului, peste 700 de voluntari diferiți vor lucra la cele 36 de case. Ei sunt veniți din toată țara, dar și din Irlanda de Nord, SUA, Marea Britanie, Germania și Slovacia. Lor li s-au alăturat și personalități din lumea sportului – campioana olimpică la maraton Constantina Diță va voluntaria pe șantier în toate cele 5 zile ale evenimentului.

Locuințele sunt construite în cartierul Izvoare din Bacău, urmând a fi locuite de 36 de familii cu venituri reduse. Casele, organizate în sistem duplex, triplex și cvadruplex, au între două și trei camere și suprafețe între 35 metri pătrați și 55 metri pătrați.

”O casă oferă căldură, stabilitate și siguranță. Peste jumatate din populația României trăiește în condiții dificile, iar din păcate copiii sunt cei mai afectați. Habitat for Humanity și-a asumat misiunea de a oferi familiilor în nevoie un loc pe care să îl poată numi ACASĂ, pentru ca mai mulți copii să aibă șansa unui viitor mai bun. Anul acesta sărbătorim Ziua Mondială a Locuirii pe șantierul BIG BUILD din Bacău. Între 2 și 6 octombrie, 450 de voluntari generoși vin să dea o mână de ajutor la construirea caselor și la crearea unei comunități puternice. Suntem recunoscători pentru partenerii noștri care împărtășesc viziunea noastră și contribuie alături de noi la rezolvarea problemelor de locuire”, a declarat Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.