Habitat for Humanity Comănești anunță deschiderea unui nou proiect în Moinești, unde organizația a început săptămâna aceasta construcția a 4 noi locuințe pentru 4 familii cu venituri reduse din localitate, care acum trăiesc în condiți foarte grele. Nouă voluntari veniți din SUA se află în aceste zile pe șantierul din Moinești și ajută la ridicarea locuințelor.
Cele 4 case construite de Habitat for Humanity sunt situate în Strada Plopilor din Moinești și vor fi construite în sistem cvadruplex. Fiecare dintre cele 4 apartamente are o suprafață de aproximativ 65 metri pătrați și sunt formate din două dormitoare, o sufragerie, baie și bucătărie.
La construcția locuințelor vor lucra și cele 4 familii care vor avea pentru prima dată o casă decentă. Ei sunt ajutați săptămâna aceasta de nouă voluntari veniți la Moinești din Statele Unite ale Americii. Până la finalul anului, alți aproape 200 de voluntari străini – din Canada, Marea Britanie, Norvegia, Irlanda și Irlanda de Nord – vor călători la Moinești pentru a munci la ridicarea celor 4 case și pentru a ajuta familiile să își vadă îndeplinit visul de-o viață.
„Ne bucurăm să începem construcția a 4 noi case în Moinești, o comunitate unde am ajutat, în ultimii 12 ani, alte 45 de familii în nevoie să aibă o locuință decentă. Avem sprijinul autorităților locale și al voluntarilor veniți de departe să ne ajute să fim tot mai aproape de misiunea noastră – o lume în care fiecare om are condiții decente de locuire”, spune Andrei Chirilă, director Habitat for Humanity Comănești.