Guvernul vrea să lanseze programul PRIMA MAŞINĂ. Vezi câţi bani primeşti şi care sunt condiţiile

0

Din această toamnă, tinerii până în 35 de ani care vor să-şi cumpere o maşină nouă vor beneficia de programul Prima Maşină. Cu un avans de cel mult 7%, tinerii îşi pot cumpăra un autoturism de până în 12.500 de euro. Puţine sunt însă maşinile care îndeplinesc aceste criterii.

Guvernul vrea să lanseze în această toamnă programul Prima Maşină pentru tinerii cu vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani. Condiţia este ca aceştia să nu mai fi avut în proprietate un alt autoturism. Ei trebuie să plătească un avans de 7 % din preţul maşinii, care nu trebuie să depăşească 12.500 de euro cu TVA.

Potrivit România TV, cei care sunt interesaţi de acest program trebuie să ştie că pot cumpăra astfel o Dacia Logan 1.2 16v 75CP care costă 6.900 euro cu TVA, Renault Twingo facelift 1.2 16v 75CP Night & Day – 7.550 euro cu TVA sau un Suzuki Splash facelift 1.0 GC – 8.000 euro cu TVA.

De asemenea, de la FORD, modelele Fiesta şi B-MAX se pot înscrie în acest program.

Cei de la Dacia spun că susţin acest program şi speră la vânzări mult mai bune.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.