Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește un proiect de Ordonanță de Urgență care interzice cumulul pensiei cu salariul în instituțiile publice, companiile și regiile de stat. Documentul aflat în consultare publică ar putea exclude, însă, anumite categorii precum medicii și profesorii.
Potrivit proiectului publicat de Ministerul Muncii, un angajat care a primit decizia de pensionare și dorește să rămână activ își poate continua activitatea până la vârsta de 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului. În această perioadă, dreptul la pensie va fi suspendat, urmând să fie reluat după încetarea raportului de muncă.
„Personalul plătit din fonduri publice căruia i-a fost emisă decizia de pensionare (…) are dreptul de a continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Neexercitarea dreptului (…) conduce la încetarea de drept a contractului de muncă”, se arată în proiect.
Totodată, ordonanța blochează transferurile și detașările între instituții. Conducătorii entităților publice vor fi obligați să decidă, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, dacă salariații detașați își pot continua activitatea și, după caz, să facă demersuri pentru transferul acestora pe posturile vacante.
Proiectul urmează să fie analizat în Guvern înainte de adoptare.


egalitate doar pentru catei,exact doua bresle care una jecmaneste de la nastere pana la moarte contribuabilul si cealalata din gradinita pana la universitate….pai inainte de exceptii onor guvernul roman sa reglementeze piata farma,cabinetele si laboratoarele medicale,scolile post liceale si multitudinea de fabrici de diplome universitare care au dinamitat piata muncii din tara.