Guvernul urmeaza sa declare doua noi zile libere in 2024, pe langa sarbatorile legale

0

Guvernul a decis că pe 16 august și 27 decembrie 2024, personalul instituțiilor și autorităților publice va beneficia de zile libere nelucrătoare. Această hotărâre vine în contextul în care aceste două zile coincid cu zile de vineri și succed sărbătorilor legale, respectiv Adormirea Maicii Domnului pe 15 august și a doua zi de Crăciun pe 26 decembrie.

Conform Profit.ro, Guvernul are în vedere acest aspect pentru a oferi bugetarilor o mini-vacanță, în conformitate cu un proiect de lege din 2019, care impune ca până cel târziu la 15 ianuarie a fiecărui an să fie stabilite toate zilele libere pentru acel an.

”Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, zilele de 16 august și 27 decembrie 2024 se stabilesc ca zile libere”, prevede proiectul, care amintește că acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii.

Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.