Guvernul Romaniei a aprobat achizitionarea a 32 de avioane F16 din Norvegia. Mentenanta se va face la Aerostar Bacau

0

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de joi, proiectul de lege pentru achiziţionarea a 32 de aeronave F-16 din Norvegia. Avioanele vor fi operaţionle şi vor putea fi folosite cel puţin 10 ani. De asemenea, vor fi instruiţi mai mulţi specialişti. Fondurile estimate pentru achiziţie sunt de circa 454 milioane euro, fără TVA.

Conform proiectului, Guvernul României va atribui Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziţie a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic iniţial şi a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii). Avioanele vor fi livrate în stare operaţională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziţie, de minimum 10 ani, către avioanele de generaţia a V-a, ceea ce face ca achiziţia avioanelor de la Guvernul Norvegiei să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două ţări NATO aliate”, a precizat MApN.  

Ministerul transmite că aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerinţe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeaşi configuraţie M6.X cu avioanele F-16 din prima escadrilă intrată deja în dotarea Forţelor Aeriene Române. 

Această soluţie asigură implicarea industriei naţionale de apărare în executarea lucrărilor de mentenanţă şi modernizare a avioanelor F-16, prin operatorul economic desemnat centru de mentenanţă pentru aeronave F-16 de către Guvernul României (Aerostar Bacău), aspect care va contribui la consolidarea şi menţinerea capabilităţii aeriene operaţionale, mai arată MInisterul Apărării.   

Achiziţia de la Guvernul Regatului Norvegiei a pachetului de 32 avioane F-16 include şi instruirea unui număr minim de specialişti din cadrul personalului tehnico-ingineresc de aviaţie din Forţele Aeriene necesar pentru încadrarea funcţiilor-cheie din structurile de planificare şi execuţie a mentenanţei şi de asigurare a planificării logistice la nivelul Bazei Aeriene şi Statului Major al Forţelor Aeriene pentru cele două  escadrile de avioane F-16.  

”Această soluţie asigură, într-un interval de timp scurt,  crearea la nivelul escadrilelor a capabilităţii minime de operare, mentenanţă, planificare şi conducere strict necesare  pentru exploatarea în condiţii de siguranţă a avioanelor F-16 care vor fi achiziţionate”, se mai arată în comunicat.  

Ministerul precizează că fondurile estimate pentru achiziţie sunt de circa 454 milioane euro, fără TVA.

Comunicat de presa

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.