Guvernul prelungeste acordarea tichetului social de 250 lei si in 2023

0

Guvernul prelungește, printr-un proiect de ordonanță de urgență, acordarea ajutorului de 250 lei pentru alimente pentru persoanele cu venituri mici. Pentru pensionari crește pragul de venit până la care pot primi acest sprijin. Actul normativ va fi discutat într-o ședință de Guvern ce va avea loc joi.

Prin prezentul act normativ se propune prelungirea măsurii până la data de 31.12.2023, pentru acordarea a încă 6 tranșe de sprijin material în valoare nominală de 250 lei, odată la două luni”, arată proiectul.

Totodată, dacă în 2022 sprijinul a fost acordat pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru 2023 sprijinul va fi acordat pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei:

pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023”, arată proiectul.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.