Guvernul Ciolacu a fost investit. Dragos Benea: „Actuala coaliție, cu război în vecinătatea României, cu o suită de crize suprapuse, cu un efort instituțional semnificativ presupus de implementarea PNRR merge înainte dovedind maturitate și chibzuință”

0

Guvernul Ciolacu a fost învestit cu 290 voturi din 385 exprimate, 95 împotrivă și nicio abținere. „O să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor românilor”, a spus Marcel Ciolacu după aflarea rezultatului.

Imediat dupa ce Guvernul Ciolacu a fost investit, presedintele PSD Bacau, Dragos Benea, a facut cateva precizari in legatura cu noul Guvern. Benea spune despre aceasta guvernare PSD-PNL este capabila sa mentina „corabia” pe linia de plutire, iar o alta alternativa – gen USR – ne-ar fi „dus in gard”.

Presedintele PSD Bacau considera ca perioada urmatoare nu va fi una simpla, insa europarlamentarul crede in coeziunea coalitiei care va reusi sa duca proiectele tarii la bun sfarsit:

După câteva zile de negocieri, rotația guvernamentală s-a făcut și președintele Partidului Social Democrat, domnul Marcel Ciolacu, preia funcția de prim-ministru al României, într-un executiv validat de Parlament, a cărui garnitură de miniștri provine exclusiv din principalele partide de pe eșichierul politic actual: PSD și PNL. S-a vorbit în aceste ultime zile, pe drept cuvânt, despre stabilitate, iar eu cred că rotația realizată vine să confirme, odată în plus, că doar această coaliție politică este cu adevărat capabilă să mențină corabia pe linia de plutire. Alternativa, dacă ne putem imagina că există – în mod realist – așa ceva, ar fi radicalismul zgomotos presărat cu lozinci populiste sau trotinetismul politic tip USR. Ambele ne-ar duce în gard. Demn de menționat la actuala coaliție este că e singura, de la Revoluție încoace, în care ceea ce s-a negociat și convenit în prealabil, iată că s-a și respectat în final. Au făcut implozie în ultimii 30 de ani, dintr-o sumedenie de cauze care de care mai artificiale, și CDR, și Alianța DA, și USL.

Dar actuala coaliție de guvernare, cu război în vecinătatea României, cu o suită de crize (europene) suprapuse (energie, materii prime, forță de muncă etc), cu un efort instituțional semnificativ presupus de implementarea PNRR, dar și cu inerente orgolii politice de împăcat, merge înainte dovedind maturitate și chibzuință. Nu ne așteaptă o perioadă simplă sau comodă, ba dimpotrivă: însă am încredere în coeziunea coaliției, care a dovedit că poate netezi asperitățile oricăror vanități politice și, mai ales, în capacitatea premierului Marcel Ciolacu – demonstrată de mai multe ori până acum – de a strânge oamenii și energiile în jurul unui obiectiv comun la atingerea căruia fiecare să-și aducă aportul. Faptul că județul Bacău are un reprezentant la conducerea portofoliului Mediu, în persoana lui Mircea Fechet, ar trebui să fie o știre bună – sunt convins că cele mai multe dintre problemele de mediu cu care se confruntă județul și comunitățile sale își vor afla, pas cu pas, rezolvarea, iar ministerul va fi un catalizator al proiectelor de mediu derulate în Bacău.” a precizat Dragos Benea

Parlamentarii PSD de Bacau si premierul Marcel Ciolacu

Lista Guvernului Ciolacu

Premier: Marcel Ciolacu

Secretarul General al Guvernului: Mircea Abrudean

Vicepremier PSD: Marian Neacșu

Vicepremier PNL: Cătălin Predoiu

Miniștri PSD Transporturi – Sorin Grindeanu Fonduri Europene – Adrian Câciu Agricultură – Florin Barbu Economie și Turism – Radu Oprea Apărare – Angel Tîlvăr Familie si Tineret – Gabriela Firea Digitalizare – Bogdan Ivan Muncă – Marius Budăi Sănătate – Alexandru Rafila

Miniștri PNL Vicepremier și ministrul Afacerilor Interne: Cătălin Predoiu Ministerul Finanțelor: Marcel Boloș Ministerul Justiției: Alina Gorghiu Ministerul de Externe: Luminița Odobescu Ministerul Dezvoltării: Adrian Veștea Ministerul Mediului: Mircea Fechet Ministerul Educației: Ligia Deca Ministerul Culturii: Raluca Turcan Ministerul Energiei: Sebastian Burduja

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.