Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii Audiovizualului

0


Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii Audiovizualului care prevede controlul CNA. Documentul a fost trecut pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Executivului de astăzi, fără a fi anunţat sau dezbătut public. „CNA este organizat conform unor practici şi standarde europene. Nu modificăm nimic decât dacă se modifică la nivel european”, a declarat premierul Victor Ponta. Preşdintele CNA Răsvan Popescu a declarat că nu a văzut documentul oficial. El a reamintit că CNA a transmis anterior Guvernului observaţiile sale şi şi-a exprimat convingerea că s-a ţinut cont de ele. Aceste observaţii se referă la statutul Consiliului, atribuţiile sale, raportul anual care se prezintă Parlamentului şi, care, dacă ar fi respins, ar duce la schimbarea CNA, spoturile de publicitate din timpul transmisiilor sportive etc. El a refuzat să comenteze hotărârea Guvernului, până când nu va analiza documentul oficial.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă dă posibilitatea ca membrii CNA să fie schimbaţi de fiecare dată când se schimbă majoritatea politică în România. Aceştia vor fi obligaţi să prezinte un raport de activitate în Parlament de fiecare dată când se schimbă puterea, iar dacă Parlamentul îl respinge atunci membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului sunt demişi. În acest moment membrii CNA au un mandat de şase ani, indiferent de majoritatea politică. Tot în acest proiect, Guvernul obligă firmele de cablu să cumpere echipamente speciale pentru a îmbunătăţi semnalele de proastă calitate transmise pentru unele dintre posturile de televiziune. Mai mult, firmele de cablu ar urma să ordoneze şi să difuzeze canalele de televiziune în funcţie de audienţa pe care acestea au avut-o anul trecut. Acest proiect a stârnit reacţii controversate în rândul firmelor de cablu şi publicitari.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.