Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru un tronson din autostrada A7. Se va scoate la licitatie executia Ploiesti – Buzau

0

In sedinta de miercuri, guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru un tronson din autostrada A7. Se va scoate la licitatie executia Ploiesti – Buzau pana la finalul lunii mai :

„Am aprobat azi indicatorii tehnico-economici, investiţia A7 Ploieşti-Buzău. Este un moment mare pentru acest proiect, practic este asumarea că acest proiect se va face, aprobarea investiţiei de către Guvernul României. Ce este absolut special la acest proiect este că acest moment va fi urmat imediat de paşi concreţi, fiind un proiect care a fost pregătit în ultimii doi ani la stadiu de detaliu, cu proiect tehnic, cu partea de exproprieri, de relocări de utilităţi. Deja avem în curs exproprierile şi vor fi lansate cât de curând. Iar licitaţia pentru construcţie, pentru execuţie va fi lansată până la sfârşitul lunii mai”, a explicat ministrul Transporturilor, la finalul şedinţei de Guvern

Secţiunea de autostradă are o lungime de 63 de kilometri şi va fi finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Proiectul prevede perdele forestiere între Ploieşti şi Buzău pe 60 de km, respectiv 160 de hectare, patru spaţii de servicii generoase, cu suprafeţe mari, cu infrastructură pentru vehicule electrice, zeci de kilometri de drumuri auxiliare modernizate, drumuri locale, foarte multe structuri, poduri şi pasaje, precum şi şase noduri rutiere:

„A7: Am aprobat în ședința de guvern indicatorii tehnico-economici ai autostrăzii Ploiești-Buzău. 63 de km. 6 noduri rutiere. 160 de hectare de perdele forestiere. 42 de poduri și pasaje. 4 spații de servicii generoase cu infrastructura pentru vehicule electrice.Până la sfârșitul lunii, scoatem la licitație execuția lucrărilor. Vor urma secțiunile Buzău-Focșani, Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani, la câteva luni distanță.” a mai precizat ministrul Transportului, Catalin Drula


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.