Grup infractional, specializat in inselaciuni prin „Metoda Accidentul”, destructurat de politistii bacauani

0

Polițiștii au efectuat 10 percheziții domiciliare în municipiul Bacău și patru comune băcăuane și în două penitenciare din țară, pentru documentarea activității infracționale a 15 persoane, bănuite de înșelăciune prin metoda „accidentul„.

 Au fost puse în executare 13 mandate de aducere, iar față de 6 bănuiți s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

La data de 27 octombrie a.c., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bacău, sprijiniți de  luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Bacău au efectuat 6 percheziții domiciliare în Bacău și comunele Cleja, Răcăciuni, Parava și Pâncești, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune.

metoda_accidentulAu fost puse în executare 13 mandate de aducere.

Concomitent, au fost efectuate percheziții în două penitenciare din țară cu sprijinul lucrătorilor Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor aproximativ 60 000 de lei, 70 de telefoane mobile, laptop-uri, bijuterii, cartele telefonice și alte mijloace materiale de probă.

Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada iunie-octombrie a.c., 15 persoane ar fi comis, prin metoda „accidentul”, 13 infracțiuni de înșelăciune.

În fapt, patru persoane, aflate în stare de arest preventiv în cele două penitenciare, ar fi apelat telefonic persoanele vătămate, pe care le-au indus în eroare, determinându-le astfel să înmâneze unor persoane necunoscute sume de bani, cuprinse între 6000 de lei și         25 000 de euro, pentru îngrijirile medicale în țară sau în străinătate de care ar fi avut nevoie rude apropiate, care ar fi fost implicate în accidente rutiere.

Sumele de bani erau ridicate de la locuințele persoanelor vătămate de 9 bănuiți din județul Bacău, cu vârste cuprinse între 17 și 39 de ani, care ulterior predau banii succesiv între ei, o parte din sumele obținute fiind apoi transferate celor patru bărbați aflați în stare de detenție.

De asemenea, anterior activităților derulate la data de 27 octombrie a.c., polițiștii au depistat în flagrant două persoane de sex feminin de 20 și 35 de ani, asupra cărora a fost găsită suma totală de 33 00 de lei, bani ridicați de acestea de la persoane vătămate.

Din cercetări a rezultat că cele două femei ar fi fost induse în eroare de către bănuiți, care pretindeau că sunt reprezentanții unor firme de avocatură și le-ar fi angajat pe acestea pentru efectuarea unor activități de curierat.

În baza probatoriului administrat, față de 6 persoane, două femei și patru bărbați, s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentate Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventive, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și tâlhărie calificată.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor Bacău.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.