Grunman, societatea de energie verde detinuta de „fratii Dedeman”, primeste o infuzie de capital de peste 10 milioane de euro

0

Conform datelor publicate în Monitorul Oficial, Grunman Energy, firma specializată în producția de energie regenerabilă controlată de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, beneficiază de o semnificativă injecție de capital de la firma-mamă.

Pavăl Holding, acționarul majoritar al Grunman Energy, a efectuat o majorare substanțială a capitalului, injectând 53 de milioane de lei – echivalentul a peste 10 milioane de euro – în capitalul Grunman Energy. Aceasta reprezintă practic o triplare a capitalului firmei. După majorarea de 53 de milioane de lei, realizată exclusiv prin aportul Pavăl Holding, capitalul social al Grunman Energy a atins suma de 79,6 milioane de lei – potrivit economica.net

Pavăl Holding, conglomeratul condus de frații Pavăl, proprietarii lanțului de magazine Dedeman, a fondat Grunman Energy în 2022. Scopul acestei companii este producerea de energie electrică prin intermediul centralelor fotovoltaice instalate pe acoperișurile clădirilor din cadrul rețelei Dedeman. La momentul înființării, deja existau instalații fotovoltaice pe acoperișurile celor șapte centre logistice Dedeman din țară, în urma parteneriatului dintre Dedeman și firma locală Simtel Team, specializată în montarea centralelor fotovoltaice în centrele logistice și magazinele Dedeman.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.