Groapa de gunoi de la Darmanesti, inchisa de vineri. Valoarea lucrarilor – 1,1 milioane lei

0

Vineri 21 iunie 2013, va avea loc recepţia lucrărilor de construcţii pentru închiderea vechiului depozit de deşeuri de la Dărmănesti, în cadrul contractului de lucrări „Închiderea depozitelor neconforme Oneşti, Moineşti, Dărmăneşti, Comăneşti, Târgu Ocna şi Buhuşi şi construcţia celulei doi a depozitului judeţean de la Bacău”.

Cu o valoare totală de 54.321.934 lei, contractul a fost semnat în luna decembrie a anului 2011 de Dragoş Benea, seful Consiliului Judeţean (CJ) Bacău şi asocierea de firme S.C. Iridex Group Construcţii S.A. SC Hidroconstructia SA si SC Finara srl (România). Închiderea depozitului neconform de la Dărmăneşti, alături de cele de la Oneşti, Moineşti, Buhuşi, Comăneşti, Târgu Ocna şi construcţia celulei doi a depozitului judeţean de la Bacău fac parte din proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bacău”, proiect cofinanțat din Programul Operational Sectorial Mediu.

Depozitul neconform de la Dărmăneşti a fost deschis în anul 1972 iar suprafaţa ocupată de deşeuri ce a fost sistematizata a fost de 6.700 mp. Depozitul a fost închis conform standardelor UE, ce prevăd nivelarea terenului, drenarea apei de suprafaţă, impermeabilizarea suprafeţei terenului, etanşarea suprafeţei de peste 6.700 mp cu geocompozit bentonitic, care va asigura izolarea completă a corpului depozitului de mediul înconjurător, extracţia gazului din depozit şi îngrădirea perimetrului. Valoarea lucrarilor de inchidere a fost de 1.105.000 lei din care partea de impermeabilizare a reprezentat aproximativ jumatate.

Lucrările de construcţii au demarat la data de 30.05.2012 iar la data de 16.11.2012 s-a finalizat primul obiectiv, şi anume închiderea depozitului neconform de la Buhuşi, urmând ca restul lucrărilor  prevăzute în contract să se încheie pana la sfarsitul anului 2013, anul 2014 fiind rezerva perioadei de garantie si notificare a defectelor. Finalizarea la timp şi cu succes a obiectivelor contractului de lucrări va contribui decisiv la îndeplinirea mai multor obiective stabilite la nivel judeţean, cât şi a obligaţiilor specifice asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Implementarea sistemului integrat de management al deşeurilor în judeţul Bacău este în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene, Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, Planul Regional de Gestionare a Deşeurilor pentru Regiunea 1 Nord-Est şi Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor. Beneficiarul proiectului, CJ Bacău, realizează procesul de implementare al proiectului prin Unitatea de Implementare a Proiectului (UIP), compartiment separat în cadrul instituţiei.

Valoarea totală a proiectului este 148.508.333 lei (44.764.899 Eur), din care valoare eligibilă conform POS Mediu este de 136.973.628 lei (35.718.429 Eur). Din valoarea eligibilă, cofinanţarea Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) reprezintă 80% adică 109.578.904 lei ( 26.703.766 Eur), 18% se asigură de la bugetul de stat  în valoare de 24.655.252 lei (6.008.347 Eur), iar contribuţia financiară totală a Beneficiarului Consiliul Judeţean Bacău este de 14.274.176 lei (3.478.537 Eur).


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.